Tratamentul miraculos

Tratamentul miraculosNe-am reîntors în Peştera de Gheaţă cu utilaje performante, spre a găsi vindecătoarea de a cărei existenţă ne spusese un localnic, lucru imediat infirmat însă, cand a aflat că suntem jurnalişti.

Am împânzit locul cu cabluri şi aparate, şi evident, n-am găsit nimic. Totul fusese bine ascuns, în special după incursiunea noastră la inspectorul de poliţie, care a negat existenţa vrăjitoarei din peşteră, deşi secretara tocmai îi aducea medicamentul turnat dintr-o sticluţă albastră, cu etichetă P.G.745, aşa cum văzusem câteva rămase din grabă, într-un colţ al miraculoasei peşteri.

Am clasat dosarul, căci altele mai urgente aşteptau a fi rezolvate…

După un an, doamna T.Necşulescu, savant de renume mondial din echipa U.S.I.M.B., l-a găsit şi l-a studiat cu atenţie, şi apoi, într-o zi însorită, s-a prezentat la vechea noastră gazdă, pentru a închiria o cameră.

– Poate ştiţi, a întrebat ea, unde aş putea face nişte băi de reumatism, că am un picior beteag, lucru care se vedea cu ochiul liber.

Gazda i-a explicat unde trebuie să meargă, şi care izvor din poieniţa respectivă era cel mai bun pentru aşa ceva. Iar doamna T.Necşulescu s-a dus zi de zi, timp de o săptămână şi a băgat picioarele în apa binefăcătoare, neuitând să le mulţumească gazdelor zilnic pentru sfaturi şi ajutor.

Apoi gazda, văzând că doamna T. se simţea vizibil mai bine, însă tot mai târa piciorul beteag, îi zise într-o zi că ar mai fi un tratament miraculos, dar trebuie să intre într-o peşteră…

– Cum să intru eu în peşteră, cu reumatismul meu? întrebă chiriaşa, uimită. N-o să-mi facă şi mai rău?

Oamenii au zâmbit cu înţeles.

A doua zi, băiatul lor cel mare a condus-o pe doamna Necşulescu până în peşteră, unde a ajutat-o să intre, căci ea mergea greu, pe pietrele ude.

Ajunşi în faţa unei stânci albe şi abrupte, el a ciocănit uşor în trei zone anume, de el ştiute, şi, spre uriaşa uimire a doamnei T., stânca s-a clintit într-o parte, eliberând intrarea într-o nişă confortabilă, patronată de o statuie din piatră imensă.

În faţa ei, pe o măsuţă din lemn împletit, au găsit sticluţa miraculoasă, albastră, pe care scria P.G./289.

– Este pentru dumneavoastră, i-a spus băiatul doamnei, dându-i sticluţa. Am venit aseară şi am anunţat tămăduitoarea noastră despre boala pe care o aveţi, iar ea ne-a chemat azi, să luaţi tratamentul.

– Dar unde este această lecuitoare? Nu pot să-i vorbesc şi să-i mulţumesc? a întrebat doamna, în culmea mirării.

– Ciudat, a răspuns el, nu ştiu de ce nu s-a arătat, ci doar a lăsat sticluţa aici…

Ştiuse, oare, tămăduitoarea, cine era, în realitate, pacienta?

Probabil că da, şi de aceea nu se arătase.

Însă tratamentul a fost cu adevărat miraculos, căci piciorul bolnav al doamnei savant s-a vindecat imediat!

Aceasta însă nu şi-a mai amintit niciodată codul exact bătut de băiat în poarta magică, ori n-a vrut să ni-l divulge…

Un mister nerezolvat încă, dintr-un dosar declasat, pentru viitoare investigaţii!

Articol scris de

 

Leave a Reply

Blue Captcha Image Refresh

*