Rețeta magică

Rețeta magicăNe duceam pentru prima dată să vizităm Peștera de Gheață, despre care auzisem că ar fi pe un munte de vis, printre miraculoase izvoare cu apă carbogazoasă și proprietăți magice, la doar câțiva zeci de metri de Peștera Ursului.

– De toate bolile vă scapă, e bună și de rinichi, și de inimă, de boli de plămâni ori de lovituri, face bine și la migrene…

– Cine? am întrebat noi, mirați.

– Rețeta vindecătoarei din peșteră, a răspuns gazda mirată, nu de-asta ați venit?

Când a auzit că noi nu știam nimic, părea că se așează la taină, spre a ne povesti despre toate miracolele izbândite de tămăduitoarea locală, însă imediat după ce am scăpat un „ăsta da, subiect de jurnal”, s-au uitat unii la alții speriați și au ieșit repejor, amintindu-și că aveau multă treabă pe-afară.

A doua zi, nimeni nu-și mai amintea nimic…

– Care vindecătoare? Nuuu, n-am auzit!

Așa că am pornit la un drum minunat, pe poteci de munte, în aer curat și desigur, bând câte o gură de apă înspumată din fiecare izvor întâlnit în cale.

Peștera părea micuță, atât cât o vizita toată lumea, până când am găsit întâmplător  un tunel prin care te puteai târî ușor doi metri, ajungând într-o nișă încăpătoare. Aici, părea că cineva a plecat pe fugă,  cu bagaj cu tot, lăsând în pripă, într-un colț, câteva sticluțe mici și albastre, pe care scria P.G./16, P.G./25, ori P.G.83.

Era clar că acolo nu se afla niciun vraci, dar existența sticluțelor ne rămăsese ca un fel de obsesie, așa că a doua zi ne-am dus la inspectorul de serviciu de la poliția locală și l-am întrebat ce e cu povestea asta cu vindecătoarea din peșteră.

– Basme de-ale localnicilor, a răspuns el hotărât, doar nu luați în seamă toate prostiile!

De bună seamă, avea dreptate. Am glumit puțin pe tema asta, am făcut schimb de cărți de vizită, și am plecat râzând.

La ușă, deschizând poate un pic cam brusc, ne-am lovit de secretară, care intra cu un pahar pe tavă, pe care l-am răsturnat, fără să vrem.

– Scuzați, i-am spus sincer, sărind să adun de pe jos cioburile, sper că nu era decât un pahar cu apă, nu-i așa?

– Era tratamentul domnului inspector, a răspuns ea mânioasă!

Ne-am făcut că nu observăm sticluța mică și albastră ce rămăsese pe măsuță, și pe care distingeam clar P.G./415…

Și ne-am întors în peșteră, de data asta dotați cu tot arsenalul necesar unor investigații serioase.

Vom reveni…

Articol scris de

 

Leave a Reply

Blue Captcha Image Refresh

*