Lumini în Timpuri Paralele

Lumini în Timpuri ParaleleDoamna Whermer a venit la redacţie şi ne-a povestit cu lacrimi în ochi o tulburătoare întâmplare care i-a marcat întreaga viaţă, cerându-ne tot sprijinul pe lângă autorităţi, ca acestea să renunţe la proiectul de extindere al oraşului spre sud-vest, în zona câmpului adiacent. O cerere ce părea cel puţin ciudată, dar care, după ce am aflat toate amănuntele, ne-a cutremurat!… Iată ce ne-a povestit:

Ieşisem cu cei doi copii ai mei, Luminiţa şi Aurel, la iarbă verde, la marginea oraşului, într-un loc retras, cu aer curat, unde veneam uneori pentru puţină relaxare. Copiii zburdau veseli şi cântau, iar eu culegeam flori. Fiecare mă striga şi mă chema lângă el, unde florile erau mai frumoase, să culegem împreună. La un moment dat, o lumină puternică a brăzdat cerul care părea că s-a cutremurat, apoi totul a devenit extrem de ciudat… Într-o parte se afla fiica mea, care mă întreba unde este fratele ei, pe care nu-l mai vedea. În partea cealaltă, fiul meu mă întreba cum şi unde i-a dispărut surioara, aşa, din senin. Aşezată între ei, eu îi priveam pe amândoi şi-i certam, să nu se mai prefacă… Ce joc era acesta?

Apoi Luminiţa s-a împiedicat şi a căzut. Am sărit repede să o ajut să se ridice. Uitându-mă înapoi, mare mi-a fost mirarea să observ că fiul meu dispăruse… L-am căutat, şi nimic nu se vedea la mare depărtare în jur. Apoi am mai făcut un pas, şi fără să ştiu, am revenit exact în locul în care fusesem înainte. Fiul meu a apărut în dreapta mea, speriat că după ce-şi pierduse sora, nu mă mai vedea nici pe mine… M-am dus la el să-l liniştesc, l-am luat în braţe, l-am mângâiat, apoi am vrut să i-o arăt pe sora lui. Aceasta însă dispăruse! Am alergat spre locul unde ştiam că o lăsasem, şi acelaşi lucru s-a întâmplat… Atunci am înţeles că era un singur loc, acela unde mă aflasem la momentul producerii luminii puternice, când se cutremurase cerul, loc din care îi puteam vedea pe amândoi, şi de unde puteam să merg la fiecare dintre ei, pe rând, fără însă să pot rămâne, căci fiecare mă aştepta să revin la el.

Au trecut ani de-atunci… Între timp, poliţia a căutat copiii mei dispăruţi, cu cele mai moderne mijloace de cercetare. Nimic nu a fost găsit vreodată, nicio urmă. Desigur, nimeni nu m-a crezut. Am fost internată pentru investigaţii medicale, dar doctorii nu mi-au găsit nimic în neregulă.

Acum, dacă se extinde oraşul, tot acel loc va fi răscolit şi acolo se vor construi blocuri. Cum o sa-mi mai văd eu copiii, lumina ochilor mei? Cereţi autorităţilor să lase acel loc viran, aşa cum este acum! E singura mea speranţă şi mângâiere…

Era greu de crezut… Aşa că am plecat cu ea în locul cu pricina, că tot voia să-i ducă băiatului nişte pantaloni, şi desigur că am filmat tot. Doamna Whermer a stat în loc vreo câteva secunde, apoi a zis gata, am revenit. Era o glumă, sau ce? Ne-am întors la sediu şi am scos filmul. Uimirea a fost uriaşă, văzând că filmasem timp de o oră ! Am proiectat nerăbdători să vedem ce putea fi filmat timp de o oră, când noi nu sesizasem că ar fi trecut decât un minut. Şi am văzut-o pe ea, făcând un pas… Din momentul în care păşea spre unul din copiii ei, însă, filmul se voala, până la revenirea ei în locul ştiut… Şi ca şi cum asta n-ar fi fost de-ajuns, am observat că la revenire, nu mai avea pantalonii albaştri pe care-i luase pentru fiul ei… Şi nu i-am găsit niciodată, oricât am răscolit tot locul!

Epilog : Când primul buldozer va răscoli pământul din partea de sud-vest a oraşului, două porţi deschise spre două timpuri paralele se vor închide pentru totdeauna…

Articol scris de

 

Leave a Reply

Blue Captcha Image Refresh

*