Întâmplări misterioase de la Polul Nord

Toată lumea ştie că la Polul Nord este oraşul lui Moş Crăciun. Aici nu avem dubii.

Ceea ce vrem să vă povestim, însă, sunt nişte întâmplări adevărate, petrecute în Laponia în anul 1950.

Doamna Eleanor Roosevelt, soţia preşedintelui SUA, trebuia să vină într-o vizită surpriză, din partea organizaţiei umanitare UNRA, Întâmplări misterioase de predecesoarea Unicefului de azi, care ajutase mult la reconstrucţie în urma războiului.

Timpul era scurt, şi în două săptămâni nu se putea ridica un sediul de primire corespunzător oaspeţilor vestiţi, spre disperarea prefectului Uuno Hannula. Oamenii erau harnici şi munceau mult, însă tot ce înălţau ziua, peste noapte se dărâma, inexplicabil. Tot atunci au început şi nişte ploi ciudate, cu picături dense şi lipicioase, cum nimeni nu mai văzuse vreodată.

Când nimeni nu mai spera, în oraş ajunge arhitectul Ferdinand Salokangas, care promite realizarea unei cabane, pe cel mai înalt loc din Cercul Polar.

În mod incredibil şi inexplicabil, a doua zi, cabana strălucea, luminată de becuri de toate culorile. Oaspeţii au fost încântaţi, şi mulţi alţii au continuat să vină, precum şeful URSS Brejnev, ori Tito, preşedintele Iugoslaviei, Şahul Persiei, prinţi din Suedia ori Senegal. Şi nu doar că ploile ciudate au încetat imediat, dar de atunci, în fiecare an, soarele s-a văzut luminând toată ziua şi toată noaptea, în tot timpul lunii iunie…

Arhitectul Ferdinand Salokangas a dispărut în mod misterios chiar de a doua zi, dar alte construcţii realizate de al au continuat să apară şi mai târziu, în alte oraşe şi ţări. Misterele lumii continuă să ne uimească !

Articol scris de

Iată online Cabana de pe Cercul Polar, din Rovaniemi, oraşul lui Moş Crăciun :

Live streaming video by Ustream

Pentru cei care vor să ajungă în orasul lui Moş Crăciun din Finlanda, vă oferim cea mai rapidă modalitate de a face rezervări şi cel mai bun preţ la hoteluri pentru toate buzunarele, chiar dacă aveţi nevoie de rezervare în ultimul minut. Compara preturile hotelurilor din Rovaniemi pe VaGoTrip

Only 1 comment left Go To Comment

  1. chestionare auto /

    Super treaba! Întâmplări misterioase de la Polul Nord Asta da imagine!

    Adevarat profesionist.

Leave a Reply

Blue Captcha Image Refresh

*