Îmi zici și mie când te-ai născut?

FamilieÎntrebarea plutea încă în aerul înmiresmat de toamnă.  O întrebare rămasă fără răspuns, pusă de un prieten virtual…

July își netezi cu palmele faldurile rochiei de tafta, în care razele soarelui sclipeau în lumini albăstrui, sub cerul încă senin. Se așezase pe iarbă, cu tableta cochetă alături, pe covorul ruginiu. Pantofii cu toc înalt – poate un pic prea înalt, gândi ea pentru o clipă – o așteptau cuminți alături, lângă poșeta albă și pălăria cu boruri largi, sprijinite în tufișul de tufănele multicolore. Admira frunzele galbene, răvășite de vântul blând al amiezii, în timp ce șuvițe aurii i se revărsau pe umerii bronzați în toate aceste luni de vară, petrecute pe țărmul însorit al Mării Caspice. Își aminti cum valurile înspumate se loveau de țărmuri, în timp ce pașii lor zdrobeau cochilii de scoici pe nisipul auriu. Un grup vesel, încropit pe loc, cu prieteni veniți din multe țări ale lumii. Totul era acum departe, ca un vis. Dar ce frumos este să visezi…

– July, ți-ai terminat temele?

Vocea mamei o trezi din visare. Da, vacanța se sfârșise, și deja avea teme de făcut. Își luă ghiozdanul și scoase pe rând câteva cărți și caiete. Îi plăcea matematica, și acum, la început, se făcea recapitularea celor învățate în anul trecut. Termină repede, erau lucruri deja știute, doar fusese și la olimpiadă, nu erau probleme. Apoi luă cartea de istorie. O pasiona această materie, din care afla atât de multe lucruri despre oameni care au trăit în vremi trecute, despre începuturi… Citind, dădea pagină după pagină, vizita lumi din multe țări și continente, parcurgea timpuri demult apuse,  în timp ce ziua se sfârșea și ochii i se închideau, ușor…

– Ne-ai promis că ne faci prăjitură japoneză, hai baby July, te rugăm, scoală-te, că ne e foame!…

Erau cei trei nepoței, nerăbdători să le facă prăjitura promisă. Se ridică greoi – of, bătrânețea asta, își zise în gând… – și se îndreptă spre bucătărie, să le facă celor mici prăjitura preferată. Îi erau atât de dragi, neastâmpărații aceștia cu ochi mari și gura veșnic mânjită de ciocolată…

Așa îi învățase. Să trebăluiască toată ziua, făcându-le toate plăcerile. Și așa făcu și azi, întâi prăjitura, apoi le spălă hăinuțele, apoi le cusu nasturii, veșnic lipsă… Spre seară adormi în fața televizorului, moțăind ca de obicei…

– July, am sosit! Sper că e gata masa, că sunt moartă de foame!

Era soția lui, venită de la muncă. El fusese liber azi, și-i promisese că o așteaptă cu masa pusă.

O invită să se așeze. Fața de masă strălucea, și din farfurii, un abur îmbietor se ridica plăcut. Se așeză și el și, după ce turnă vinul alb în pahare, ciocniră și băură cu poftă. Ana zâmbea mulțumită. Probabil avusese o zi bună, iar după masă îi va povesti. July era fericit.

În acel moment, o lumină albăstruie apăru la fereastră într-un nor spiralat, prin care, semnale luminoase transmiteau mesajul navei ce cobora ușor:

Nume de cod J.U.L.Y.8128, wekeend-ul tău pe Terra s-a terminat, revino la bază, pentru următoarea misiune!

Enigme?

Mistere?

Realități paralele?

Bun venit pe Terra, Pământul Miracolelor!

Articol scris de

 

Leave a Reply

Blue Captcha Image Refresh

*