Cutremurul din 6 octombrie 2013

Cutremurul din 6 octombrieAngela stătea pe țărmul mării, visând la alte veri viitoare, acum, când septembrie era pe sfârșite…

Fusese o vacanță frumoasă, vremea la mare era încă bună, doar prietenii începuseră să plece spre casele lor, pregătindu-se unii de școală, alții să-și reia activitățile zilnice. Avea multe amintiri, făcuse multe poze, iar agenda era plină de adrese de e-mail și messenger, pentru a depăna împreună, toată iarna, ori pentru a face planuri de viitor. Mare realizare, internetul, gândi ea pentru a nu știu câta oară, ești mereu aproape de prietenii din toată lumea, asta practic schimbă mult dimensiunile și percepția spațiului, nu mai suntem ca pe vremea bunicii…

Urmărind plutirea lentă a algelor pe valuri, vede la un moment dat o sticlă veche, așa cum nu mai văzuse demult, apropiindu-se de mal, în derută.

O sticlă cu mesaj? se întrebă ea, zâmbind. S-au dus vremurile acelea, acum există messengerul…

Dar parcă, totuși, în sticlă se vedea un bilet…  Angela sări de pe mal și apucă sticla bucuroasă și fremătând de curiozitate. O desfăcu și scoase biletul complet uscat, pe care chiar scria ceva. Își imagina un mesaj venit prin hazard de la un tânăr frumos și visător, aflat pe un alt mal al mării, poate din altă țară, sau poate tot de la noi, din alt oraș, cineva care era singur și căuta un suflet pereche, că altfel de ce ar fi trimis un mesaj într-o sticlă?! Cine a zis că nu mai există romantism în secolul nostru? Iata, există…

Despături nerăbdătoare biletul și citi:

„În ziua de 6 octombrie 2013 va fi un cutremur de 5 grade, aproximativ. Acesta va avea și replici, însă cel mai mare cutremur va veni puțin mai târziu, și-l vom anunța din timp, pe aceeași cale tradițională a valurilor mării.”

Angela zâmbi. O fi vreo glumă, își zise ea, recitind… Dar dacă totuși?!

Oare o fi bine să anunțe? Dar unde? Lumea nu va crede, mai bine să tacă și să păstreze biletul, așa, ca amintire…

***

În data de 6 octombrie 2013, Angela s-a trezit la ora 4.37, puternic  zgâlțâită de cutremurul de 5,5 grade. Timp de o oră s-a gândit că ar fi trebuit să anunțe, chiar dacă nimeni nu ar fi crezut. Apoi s-a îmbrăcat, și-a pregătit o sacoșă cu cele necesare de drum, și ajungând la gară, a luat primul tren ce mergea spre mare.

Nu există mister mai mare ca realitatea însăși, gândea ea, privind pe geam cum satele defilau în urma trenului…

Articol scris de

 

Leave a Reply

Blue Captcha Image Refresh

*