Cozonacul veșnic pufos

Cozonacul pufos– Te voi aștepta cu masa pusă și un cozonac pufos, mare și cald, plin de stafide, cum îți place ție, îi zisese Ileana soțului său la plecare, fluturând batista din pragul ușii.

Erau căsătoriți de puțin timp, și în fiecare zi când el pleca la muncă, ea rămânea acasă la vatră, să-l aștepte trebăluind prin bătătură.  Mai făcea un pic de curățenie prin casă, mai dădea cu mătura prin curte, spăla o rufă… Așa treceau orele până când Marin se-ntorcea obosit și înfometat, iar ea îl aștepta cu mâncarea caldă și gustoasă, cum numai ea știa să pregătească în fiecare zi, cu drag.

În ziua aceea, Ileana s-a dus pe câmp, la marginea satului, să culeagă niște mușețel, de ceai. Și tot culegând, la un moment dat vede cum nori negri acoperă cerul, până când totul se întunecă în jurul ei, nemaivăzând nimic. Tare s-a speriat, însă norii s-au retras tot așa de repede cum apăruseră, și totul părea că a revenit la normal…

Ileana s-a întors acasă, a făcut mâncarea, apoi a frământat cozonacul promis, și l-a copt mai spre seară, încât l-a scos din cuptor fierbinte, chiar înainte ca soțul ei să vină de la muncă…

S-a primenit de grabă și l-a așteptat bucuroasă în prag, ca de obicei.

Acesta însă nu a venit.

Seara, târziu, Ileana a plecat înaintea lui, pe câmpul din marginea satului, gândind să nu se fi întâmplat ceva. Acolo a adormit, epuizată de căutare, când noaptea grea și neagră s-a lăsat, și n-a mai văzut drumul de întoarcere.

Dimineața, la trezire, Ileana nu-și mai amintea nimic… A cules mușețel  și s-a întors acasă, a făcut mâncare, apoi a frământat cozonacul promis, mare și cu multe stafide. Seara, s-a primenit, așteptându-și soțul cu un cozonac pufos și cald.

Niciodată Marin nu s-a mai întors, iar Ileana, în fiecare seară l-a căutat pe câmp, și a doua zi a luat-o de la capăt, așteptându-l mereu cu un cozonac veșnic pufos… Iubirea ei a rămas eternă și va dăinui în veci!

Dacă însă te duci în satul lor și întrebi oamenii de Ileana și Marin, îți vor arăta o casă mică, în care Marin trăiește singur și bătrân. El îți va povesti că într-o seară, venind de la muncă, n-a mai găsit-o pe Ileana acasă… În zadar a căutat-o și a întrebat toți oamenii din sat, nimeni n-o mai văzuse din momentul în care plecase pe câmp, să adune mușețel. Nicio urmă nu s-a găsit vreodată, nici pe câmp, nici în împrejurimi, și nimeni n-a mai auzit vreodată de ea, de parcă ar fi înghițit-o pământul. Să fi intrat oare într-o falie de timp? Nu se știe…

Doar seara, spune Marin, simte așa, ca din senin, un miros de cozonac pufos și cald, cum făcea Ileana, pe vremuri…

Mistere? Enigme?

Miracolele realității, nedezlegate încă…

Articol scris de

 

Leave a Reply

Blue Captcha Image Refresh

*