Bază de tratament miraculoasă, în munţi

Bază de tratament miraculoasă, în munţiEste un sat din inima muntelui, rar vizitat de turiştii neiniţiaţi, deoarece frumuseţea lui sălbatică nu este cunoscută, nu i se face publicitate, şi nici uşor de ajuns nu poate fi, pe drumuri abrupte şi greu practicabile.

Am ajuns şi noi după un urcuş anevoios, şi ne-am cazat la moş Tică, un bătrân simpatic şi vorbăreţ, care ne-a povestit istorii dintre cele mai frumoase şi mai uimitoare, de când se ştie el copil, în sat.

– Bază de tratament? Apoi, eu nu ştiu… Sigur că vin turişti şi stau ceva timp la conacul din pădure, însă nimeni n-a văzut vreodată ce se-ntâmplă dincolo de zidurile lui mari şi albe. Maria, de exemplu, vine de peste 30 de ani şi stă câte o lună. Ne-am împrietenit şi de fiecare dată trece şi pe la mine, şi-mi aduce câte ceva, dulciuri mai mult, că ştie că-mi plac, dar şi câte o sticlă de vin, din via ei proprie, de Murfatlar. Că vine hăt de departe, de la Dunăre… Frumos, zice că e şi pe la ei, dar aici se simte ea cel mai bine. Dacă mai staţi puţin, o s-o vedeţi, că trebuie să cam apară, că dimineaţă a plecat de la castel…

Curioşi să aflăm mai multe despre această bază de tratament ce părea oarecum pitită, secretă şi misterioasă, am rămas să o aşteptăm pe bătrâna Maria. Nu-i ştiam vârsta, dar dacă vine aici de treizeci de ani, probabil e bătrână şi merge mai greu…

În acest timp, de noi s-a apropiat o tânără cu obraji roşii, plină de sănătate, ca oamenii crescuţi la munte, în aer curat şi sănătos. Am întrebat-o şi pe ea dacă ştie ceva despre baza de tratament.

– Sigur că ştiu! Se fac băi de plante, în amestecuri bine proporţionate, după o reţetă specială – coada calului, părul porcului, salvie şi levănţică, în fine, nimeni nu cunoaşte exact reţeta, vă daţi seama că e secretă… Mai sunt şi energiile miraculoase ale muntelui, care contribuie la reuşită… Efectul? Sănătate şi voie bună! Le revedere Moş Tică, ne mai vedem, îi zise ea la plecare, fluturând mâna cu o mânuşă albă de dantelă. Şi tânăra se îndepărtă râzând oarecum straniu…

Ceva părea ciudat în toată această poveste, şi nu înţelegeam ce. După vreo câteva ceasuri, îl întrebăm pe moşul de Maria, când mai vine, ori de ce-o întărzia.

– Maria? Întreabă el mirat. Dar aţi vorbit cu ea, înainte să plece…

Am rămas perplexi! Maria, cea care venea de peste treizeci de ani aici şi care ar fi trebuit să aibă peste şaizeci de ani, era tânăra cu care tocmai vorbisem…

Promitem să revenim curând, spre a afla toate amănuntele despre această ciudată dar magică bază de tratament din inima muntelui, ce pare a fi găsit nu doar sănătatea veşnică, dar şi tinereţea fără de bătrâneţe!

Se-ntâmplă minuni sub ochii noştri,

Dar totul va fi dezvăluit,

În curând, aici,

Pe Paranormal!

Update: Vedeţi continuarea aici.

Articol scris de

 

 

There are 6 comments left Go To Comment

  1. florian safta /

    Buna seara,
    Si …. pana la urma … unde se afla aceasta locatie?

  2. admin / Post Author

    După cum ştiţi, despre baze de tratament miraculos s-a mai vorbit, acestea fiind plasate ori în Ceahlău – unde era pe vremuri o bază de tratament la Durău, ori prin Bucegi, în apropierea Peşterii Ialomiţei… Dar secretul se păstrează cu sfinţenie, fiind lesne de înţeles de ce. Dacă i se va permite, echipa de ştiri şi cercetare va reveni cu detalii. Însă vă imaginaţi că forţe politice, mai presus de noi, vor împiedica aceste dezvăluiri. Probabil va trebui să citiţi printre rânduri, pentru a înţelege taine ce nu pot fi dezvăluite încă…
    Vă mulţumesc de lectură şi vă mai aştept, cu informaţii de ultimă ora !

  3. dana /

    Buna sa va fie inima! Vin cu intrebarea: Unde se afla? Spuneti sa citim printre randuri, care sunt si asa foarte putine. *** (pasaj editat, datorita lipsei de politete in exprimare) Fiti utili in aceasta viata de pe Pamant, caci in celelalte dimensiuni ne vom cunoaste sub o alta forma.Pace sufletelor voastre.

  4. admin / Post Author

    După cum am scris şi mai sus : „Dacă i se va permite, echipa de ştiri şi cercetare va reveni cu detalii”. Vă multumim de lectură şi întelegere.

  5. Iuliana /

    Buna,ceva vesti ?

    1. admin / Post Author

      Toata lumea asteapta…speram, in curand!

Leave a Reply

Blue Captcha Image Refresh

*